Fără să se gândească la odihnă, chiar din acea seară, el rugase pe o vecină din apropiere să cumpere ceva alimente şi lemne, apoi toată noaptea nu s-a mai dezlipit de patul fetiţei, care începuse să aiureze. Din când în când desluşea printre vorbele ei fără şir că se roagă lui Dumnezeu pentru Daniel. Vecina i-a mai spus lui Daniel că mama copilei plecase de acasă de câteva zile, fără să-i pese de boala fetiţei şi numai ea, vecina, a îngrijit-o până acum. Cum s-a făcut ziuă, Daniel a chemat un doctor şi, în uimirea acestuia, a înfăşurat pe biata fetiţă suferindă în haina lui şi luând-o cu nădejde în braţe, a coborât scara podului şi a dus-o la trăsura care-i aştepta la poartă, adusă de buna vecină, după porunca lui Daniel. Când au ajuns la locuinţa lui, proprietăreasa i-a interzis să intre în casa ei cu astfel de cerşetor, însă banii pe care i-a pus în mână Daniel au îmblânzit-o. În aceeaşi zi, după masă, domnul Wilson, predicatorul, a primit prin poştă acest bilet:
Domnule predicator, dacă mă socotiţi vrednic să intraţi în mica mea locuinţă, veţi găsi aici pe sărmana Jessica care e aproape moartă, dacă Dumnezeu, în bunătatea Lui, nu va hotărî altfel Nădăjduind că mă veţi ierta că mi-am luat îndrăzneala să vă scriu, neputând să părăsesc fetiţa, rămân supus dumneavoastră,
Daniel Standring
P.S. Jessica trimite respectuoasele ei salutări domnişoarelor Jenia şi Vinia.
Predicatorul a lăsat cartea pe care o citea pe masă şi a pornit degrabă spre locuinţa lui Daniel. A găsit-o pe Jessica în patul lui Daniel, părând că se odihneşte, însă culoarea feţei şi ochii adânciţi în fundul capului şi întredeschişi dovedeau că moartea e aproape. Era prea sfârşită ca să poată întoarce capul când uşa s-a deschis; domnul Wilson a rămas nemişcat în prag, privind când spre fetiţă, când spre Daniel, care stătea la capul patului şi-şi făcea socotelile banilor câştigaţi, după hârtiile scoase din dulap. Când predicatorul a intrat de-a binelea în cameră, obrajii fetiţei s-au îmbujorat deodată şi a spus:
- O, domnule predicator! Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut, afară de banii pe care trebuia să-i dau domnului Daniel pentru cafeaua pe care mi-o dădea mai înainte în fiecare dimineaţă.
- Nu e aşa, a răspuns Daniel ieşind în întâmpinarea predicatorului, Dumnezeu mi-a plătit cu vârf şi îndesat. El^mi-a dat în schimb sufletul meu. Daţi-mi voie* domnule predicator, să vă spun ceva. Dumneavoastră sunteţi un om învăţat şi un mare predicator şi o mulţime de lume vine să vă asculte, căreia câteodată cu mare greutate îi găseam loc în sală; şi totuşi, atâta timp ascultând predicile dumneavoastră, în flecare duminică, nu făceam altceva decât să-mi pierd sufletul, pentru că, deşi mă vedeaţi în faţa dumneavoastră de atâtea ori, niciodată nu m-aţi întrebat: „Damele, tu eşti un om mântuit?"
- Bine, omule, a răspuns predicatorul, niciodată nu m-am gândit că tu n-ai fi credincios!
- Oh, domnule predicator, a continuat Daniel, Dumnezeu a văzut că nu e nimeni în adunare care să se intereseze de sufletul meu şi de aceea mi-a trimis pe această sărmană fetiţă. Puţin îmi pasă dacă îmi pierd slujba de îngrijitor în adunare, dar trebuie să vă mărturisesc. Sunt mai bine de zece ani de când ţin dugheana de cafea în timpul săptămânii şi după urma căreia am câştigat săptămânal mai bine de 500 lei. Mă temeam Însă că adunarea nu va îngădui acest lucru şi de aceea mă ascundeam şi închideam prăvălia dis-de-dimineaţă. Eu sunt acela care-i vindea acestei fetiţe câte o ceaşcă de cafea pe care dumneavoastră i-o plăteaţi.
- Dar nu e nimic rău în aceasta, a răspuns predicatorul, şi nu văd de ce a fost nevoie să te fereşti.
- Daţi-mi voie, a întrerupt Daniel, întrebările pe care fiinţa aceasta mică mi le punea au pătruns şi au lucrat în cugetul meu cu mult mai mult decât predicile dumneavoastră; o spun cu toată cuviinţa. De câte ori venea dimineaţa, privindu-mă cu ochii ei drăgălaşi, mă întreba: „Domnule Daniel, dumneavoastră nu iubiţi pe Domnul Isus? N-aţi vrea să vă împăcaţi cu Dumnezeu prin El? Nu suntem noi din ce în ce mai aproape de cer, domnule Daniel?" Iar în altă zi mi-a spus de-a dreptul: „Aţi dat toţi banii dumneavoastră lui Dumnezeu, domnule Daniel?" Ah, întrebarea aceasta mi-a trezit şi mi-a răscolit sufletul şi abia în acest moment i-am putut răspunde! Când stăteam acum lângă pat, făceam socoteala banilor adunaţi: 78.000 lei şi mai bine şi am zis: Doamne, toţi sunt ai Tăi şi voi da până la cel din urmă bănuţ, dacă bunătatea Ta vrea să-i mai dea viaţă.
Glasul lui Daniel tremura şi şi-a înfundat capul în perna de la căpătâiul copilei, din buzele căreia a răsărit un zâmbet dulce. Şi-a pus mâna peste capul lui Daniel, a închis ochii şi predicatorul şi negustorul său au auzit această duioasă rugăciune: „Dumnezeul meu, eu Te-am rugat să mă iei la Tine în cer, dar dacă domnul Daniel are nevoie de mine, Te rog să mă laşi puţină vreme, în Numele Domnului Isus. Amin!"
O tăcere deplină s-a aşternut peste ei. Daniel, cu capul ascuns sub pernă, iar predicatorul în picioare, se rugau. Fetiţa parcă nu mai exista. Când predicatorul a privit-o din nou, pe faţa ei se vedea o pace adâncă şi părea că gustă o odihnă binefăcătoare. Din gura ei întredeschisă ieşea o respiraţie slabă, dar regulată. Cu un simţământ de teamă i-a luat mâna ei mică şi plăpândă într-a lui şi, în loc de fiorii morţii, simţea că prin vinele ei curgea izvorul cald şi dulce al vieţii. L-a bătut uşor pe umăr pe Daniel şi când acesta şi-a ridicat capul speriat, predicatorul i-a spus încet: „N-a murit, ci doarme".
Însănătoşirea copilei mergea din ce în ce mai bine şi încă nu se făcuse pe deplin sănătoasă, când Daniel şi-a luat o altă casă cu chirie, ca să locuiască aici cu fiica lui adoptată, Jessi-ca. S-a interesat în mai multe rânduri dacă mama ei a apărut cumva şi a aflat că nu mai dăduse nici un semn de viaţă pe la vechile ei cunoştinţe, aşa încât Daniel era foarte mulţumit că nimeni nu-l împiedica să-şi crească copila.
După ce s-a înzdrăvenit de-a binelea, e-rau văzuţi în fiecare dimineaţă mergând parcă la plimbare, la colţul de sub podul de cale ferată, unde Jessica îşi lua locul ei după sobă şi învăţase numaidecât să servească muşteriii. Pe de altă parte învăţase tot aşa de repede să măture şi să şteargă praful în sala de adunare în care altădată se furişase cu atâta dibăcie, iar plăcerea cea mai mare era ca să îngrijească numai ea de catedra, camera de serviciu şi banca în care stăteau fetiţele predicatorului, în timp ce Daniel împreună cu o femeie angajată făceau restul. Aproape în fiecare duminică predicatorul, de la catedra lui, fetiţele, din banca unde stăteau, şi Daniel, din fundul sălii, îşi aduceau aminte, când priveau chipul plin de pace, fericit, al Jessicăi, de împrejurarea când ea a apărut pentru prima dată în adunare şi de prima ei rugăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu