- Jessica, a întrebat predicatorul, aici locuieşti tu?
- Da, a răspuns ea; când mama era la teatru şi jucam amândouă acolo ca să râdă lumea, aveam o cameră mai bună şi o să avem una şi mai bună când voi fi mare şi voi câştiga bani mulţi la teatru.
- Draga mea, a spus musafirul, iată de ce am venit la tine: vreau să stau de vorbă cu mama ta şi s-o rog să te lase să urmezi o şcoală într-un orăşel nu departe de aici. Ce zici tu, o să-ţi dea voie?
- Nu, a răspuns fata, mama nu vrea să mă lase să învăţ şi să citesc şi nici la adunare nu m-ar lăsa. Spune că lucrurile astea nu-mi aduc nici un folos. Noroc că sala dumneavoastră de adunare este departe de locuinţa noastră şi ea n-a aflat că eu vin acolo în fiecare duminică seara. De altfel, ea se îmbată în fiecare duminică.
Fetiţa vorbea aşa de deschis despre aceste lucruri grozave, încât predicatorul s-a înfiorat şi, îndreptându-şi ochii spre un petic de cer posomorât care se vedea printr-un geam spart, a spus oftând:
- Doamne, ce-aş putea să fac?
- Nimic, domnule predicator, i-a răspuns fetiţa. Lăsaţi-mă doar să vin duminica şi să vă ascult când vorbiţi despre Dumnezeu. Dacă mi-aţi da haine frumoase ca ale fetiţelor dumneavoastră, mama le-ar pune amanet ca să facă rost de ţuică. Nimic mai mult nu puteţi face pentru mine.
- Şi unde e mama ta, Jessica?
- A plecat şi n-a mai venit decât peste câteva zile. Să ştiţi că nici n-ar putea să stea de vorbă cu dumneavoastră, într-o zi a venit la noi un om ca să ne vorbească dintr-o Biblie ca a dumneavoastră şi mama i-a dat brânci pe scară aşa de tare, că omul a căzut din uşa podului şi era gata să moară. La teatru o poreclea pe mama „Talpa Iadului" şi nimeni n-avea curajul s-o necăjească.
Domnul Wilson a rămas pe gânduri. Cute adânci au apărut pe fruntea lui şi privirea s-a întunecat tot mai mult, pe măsură ce sărăcia lucie din jur îi apărea în toată grozăvia ei. Pe faţa lui se vedea o mare durere şi o liniste de mormânt s-a aşternut între ei, apoi, tresărind, a întrebat-o:
- Ia spune, dragă Jessica, cine e acel Daniel despre care ai vorbit în rugăciune?
- Este un domn foarte bun cu mine, care-mi dă câte o cană de cafea şi pâine, a răspuns ea cu oarecare şiretenie. Dumneavoastră nu cunoaşteţi toţi oamenii din Londra, nu-i aşa, domnule?
- Nu cred, a zâmbit el cu înţeles.
- Dar aşa este, că el ţine dugheana. Jessica a făcut doar un semn cu capul, nemaiavând curajul să vorbească.
- Şi cât costă o cană de cafea? a mai întrebat el.
- O cană plină costă un leu, dar poţi lua numai o jumătate.
- Sunt bune cafeaua şi felioarele de pâine? glumea domnul Wilson, prefăcându-se.
- Dar ce bune! a răspuns Jessica râzând şi plescăind din buze.
- Iată ce este, a spus predicatorul, spune-i prietenului tău să-ţi dea în fiecare dimineaţă câte o cană plină de cafea şi o bucată de pâine de un leu şi eu o să plătesc oricând va voi; să vină la mine şi să-şi ia banii.
Deodată chipul copilei s-a luminat de bucurie, dar numaidecât s-a întunecat, amin-tindu-si pe loc de făgăduinţa pe care o făcuse lui Daniel şi parcă în silă a răspuns:
- Nu vă supăraţi, domnule, dar vă spun mai dinainte că el nu va putea să vină după bani. Stă prea departe şi are atâţia muşterii! Când ar putea să vină după bani, bietul de el?
- Uite ce este, Jessica, a spus el: dacă-i aşa, eu am toată încrederea în tine şi-ţi dau câte un pol în fiecare duminică ca să-i plăteşti prietenului tău cafeaua. Dar să ştii că eu o să aflu dacă nu faci cum îţi spun.
A privit ţintă în ochii fetiţei, de parcă ar fi vrut să pătrundă în gândurile ei. Ea a rămas mută, cu privirea rătăcită şi un oftat prelung a ieşit din pieptul ei. Copleşit de milă, el a continuat:
- Ia spune-mi, dragă, spune-mi fără nici o teamă, ce mai pot face eu pentru tine?
- Vai, nimic, domnule predicator, vorbiţi-mi numai de Dumnezeu.
- Bine, copilaşul meu, atunci ascultă-mă cu toată atenţia: La început Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui şi omul era curat şi fără vină, însă n-a rămas în această stare, pentru că n-a ascultat de Dumnezeu şi prin această neascultare, răul, adică păcatul, a intrat în om. Atunci Dumnezeu a spus omului că trebuie să moară, fiindcă n-a ascultat şi a păcătuit. Astfel de la Adam, care a fost cel dintâi, toţi oamenii au fost păcătoşi şi au trebuit să moară. Dumnezeu însă n-a părăsit pe oameni. El i-a iubit şi a vrut să îi aibă lângă El, în cer. Dar ei nu puteau să intre în cer, pentru că toţi erau întinaţi de păcat. Atunci Dumnezeu, în dragostea Sa pentru oameni, a trimis pe singurul Său Fiu Preaiubit ca să moară pentru oameni şi să-i scape de pedeapsa veşnică. Cel Drept a murit pentru păcătoşi, în acest fel Domnul Isus este Mântuitorul. Sângele Lui curăţeste orice păcat şi orice întinăciune şi deschide calea omului ca să intre în cer. Toţi cei ce vin la El sunt mântuiţi şi spălaţi de păcat şi încredinţaţi că vor fi veşnic cu El, pentru că Domnul Isus le-a pregătit un loc în casa Tatălui Său, care acum este şi Tatăl lor. Dacă tu vii la Domnul Isus, dragă Jessica, şi crezi că El a murit pentru tine, sângele Lui te curăţeste de orice păcat şi ai un loc în cer, lângă El. Ia spune-mi, dragă, crezi lucrul acesta?
- Da, domnule predicator, a răspuns ea din toată inima şi plină de bucurie.
- Domnul să te binecuvânteze toată viaţa, a răspuns domnul Wilson cu ochii ridicaţi în sus şi cu o voce duioasă, care a încălzit toată inima fetiţei. Apoi s-a ridicat şi cu mare grijă a coborât pe scară; Jessica l-a condus pe drumul cel mai scurt până la o stradă luminată, unde s-au despărţit. Ea s-a întors acasă, fericită că avea şi ea acum un pol în mână, dar mai ales pentru toate vorbele pe care le auzise de la predicator.
A doua zi de dimineaţă, Jessica a apărut în faţa dughenei şi, ca şi cum ar fi fost un muşteriu în toată firea, a pus toţi banii în palma lui Daniel, care, vrând-nevrând, a trebuit să asculte tot ce fata îi povestea pe nerăsuflate, fără să-i mai lase timp să întrebe ceva. După ce Jessica a sfârşit de povestit toată întâmplarea cu predicatorul, îi treceau prin cap gânduri de nelinişte. Se temea că până la urmă domnul Wilson îl va descoperi, mai ales că acum nu o mai putea opri pe Jessica să vină în fiecare zi să-şi ia cafeaua plătită mai dinainte, îşi făcea planul în mintea lui că, dacă o să fie descoperit, o să se lipsească de dugheană, numai să nu se pună rău cu lumea din adunare, dar totodată îl durea la inimă când se gândea că trebuie să se despartă de dugheana lui care-i aducea atâta câştig, săptămână după săptămână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu