5. O lume nouă

Domnul Wilson stătea într-un fotoliu lângă sobă cu o carte de cântece în mână şi pe care a închis-o când cele trei fetiţe au apărut în pragul uşii. Din ascunzătoarea ei, Jessica a văzut de atâtea ori chipul gânditor al predicatorului, dar niciodată n-a întâlnit privirea lui pătrunzătoare şi iscoditoare pironită asupra ei de parcă îi citea de la un capăt la altul suferinţa din trista ei viaţă. Fără să scoată un cuvânt, pe faţa lui s-a aşternut o milă adâncă, încât Jessica parcă simţea câtă căldură era în inima lui. Cele două surori au lăsat-o pe Jessica lângă uşă şi s-au repezit la tatăl lor povestind care mai de care încurcătura în care se aflau.
- Vino mai aproape, draga mea, i-a spus domnul Wilson, iar Jessica a păşit înaintea lui cu sfială, dar senină.

- Cum te cheamă? a întrebat el.
- Jessica.
- Jessica?! s-a mirat predicatorul vorbind cu blândeţe. Iată un nume pe care nu l-am mai auzit.
- Mama mea juca la teatru şi mă lua şi pe mine şi mă punea să fac fel şi fel de năzdrăvănii ca să râdă lumea şi de atunci mi-a rămas numele „Jessica". Mama spunea că o să joc şi eu la teatru când voi fi mare, dar cât mai e până atunci ... Dumneavoastră sunteţi predicator, domnule?
- Da! a răspuns domnul Wilson surâzând.
- Şi ce este un predicator? a mai întrebat ea.
- O slugă, a răspuns el dus pe gânduri, cu ochii la cărbunii aprinşi din sobă.
- Tată?! s-au mirat Jenia şi Vinia când au auzit acest cuvânt din gura lui. Însă Jessica nu-şi lua privirea de la el. După o clipă de tăcere s-a întors spre fetiţă şi ea l-a întrebat.
- Şi a cui slugă sunteţi, domnule?
- A lui Dumnezeu şi a oamenilor, a răspuns el foarte serios - şi chiar sluga ta, Jessica. Biata fetiţă aproape că era gata să pufnească în râs şi, fâstâcită de tot, îşi plimba privirile când pe obiectele din cameră, când la hainele frumoase ale celor două surori, iar cu mânuţele îşi strângea zdreanţă de pe ea în jurul trupului, ca şi când simţea vântul rece care sufla afară. Predicatorul a observat acest surâs amar pe faţa copilei şi ochii i s-au umplut de lacrimi.
- Şi cine este Dumnezeu, domnule? a mai întrebat Jessica, pentru că dumneavoastră trebuie să ştiţi cine este. Şi mama îmi spunea câteodată când era în toane mai bune: „Dumnezeu să aibă milă de tine, nenorocito".
Domnul Wilson n-a mai avut timp să răspundă, pentru că uşa s-a deschis şi în prag a apărut Daniel, plin de voie bună şi foarte politicos. Dar când a dat cu ochii de Jessica, faţa lui s-a făcut neagră ca pământul şi era gata că cadă, dacă nu s-ar fi sprijinit de uşă. La rândul ei, Jessica, văzându-se descoperită şi încolţită, căuta speriată cu ochii împrejur un loc prin care să poată fugi.
Predicatorul a fost primul care a deschis vorba:
- Jessica, lângă catedră este un loc unde tu te vei aşeza şi eu voi fi cu ochii la tine. Dacă vei fi un copil bun şi ascultător, o să auzi vorbindu-se de Dumnezeu.
- Daniele, te rog, du pe fetiţa aceasta în locul de lângă catedră. Până să-şi dea seama de această fericire neaşteptată, Jessica se şi găsea aşezată pe locul de lânga catedră, chiar în faţa orgii, şi nu se mai sătura ascultând dulcea ei melodie. La o mică distanţă, Jenia şi Vinia o priveau din banca lor şi-i zâmbeau prieteneşte. Cea mai mare dintre fetiţele predicatorului n-o slăbea deloc din ochi pe Jessica şi-i făcea semn când trebuia să se ridice în picioare sau să îngenunche, după cum era nevoie. Vinia, de partea ei, se mulţumea să-i zâmbească întruna copilăreşte. Jessica era numai fericire, însă se simţea foarte stingherită când privirile cucoanelor şi ale boierilor o cercetau, pentru că nu uitaseră pe mica prostuţă care se maimuţărea la teatru în faţa lor.
Deodată predicatorul a început să vorbească şi ochii săi o priveau întruna. Fetiţa era numai ochi şi urechi şi se silea să nu-i scape nici un cuvânt. Se vorbea despre Dumnezeu care a iubit atât de mult pe oameni, cu toată răutatea lor, încât a trimis în mijlocul lor chiar pe Fiul Lui. Dar oamenii, în nelegiuirea lor, au răstignit pe cruce pe acest Fiu şi totuşi Dumnezeu e gata să-i ierte, dacă vin la El în numele Fiului Său. Vorbea, de asemenea, despre acest Fiu care a trăit pe pământ în sărăcie, că vindeca pe bolnavi şi alina pe toţi suferinzii. Predicatorul mai spunea că Dumnezeu este Creatorul cerurilor şi al pământului şi a tot ce se găseşte pe el. Jessica nu prea pricepea ce spunea el, însă îi sorbea cuvintele de pe buze, iar el n-o slăbea din ochi.
Daniel nu-şi găsea astâmpăr şi pe chipul lui se vedeau o mare îngrijorare şi amărăciune.
Jessica uitase că el e de faţă şi se trudea să înţeleagă cine este Dumnezeu.